Vârstnicii noştri – Seniorii noştri

Puiu Dumitru Popescu, „Observatorul”, Canada  04 Octombrie 2020

Radu Theodoru 96 & Ion Dobran 101

În fiecare an, 1 octombrie marchează ziua seniorilor, a bătrânilor noștri. Îi vedem trecând printre noi, cu pasul greoi, legănat, parcă cumpanind cu tot trupul lor vremurile prin care-au fost și înțelegerea rosturilor lor.  Merg încet prin mulțimea grăbită, unii încă zvelți, alțîi gârboviți, ducându-și însă cu toții demnitatea adunată parcă toată, acum, într-o fărâmă de om.

Uneori îi inghiontim alergând, alteori ne lovim de-a dreptul în încetineală lor, și le aruncăm priviri mustrătoare, nervoși că ne-ncurcă. Dar ei trec cu încăpățânare mai departe, își fac cu greu drum prin grabă noastră zilnică, și privesc drept înainte, parcă urmărindu-și consecvenți crezul de-o viață, destinul asumat, parcă urmărindu-și, cu încrâncenare, un vis entuziast din tinerețea lor luptătoare.

Îi vedem pe „v\rstniciii noștri” la biserici, nemișcați și rugători, îi vedem prin mulțime, prin aglomerația străzii, pe sub cerurile sumbre ale orașelor de acolo sau aici, cuminți, nebăgati în seama, ducându-și cu ei amintirile unor lupte de-o viață. Până-n ultima zi a trecerii lor printre noi, nu vor renunta să mai scrie câte-o carte, să picteze, să ne mai povestească nouă, celor ce vrem să-i ascultăm, întâmplări de demult, și să-i înțelegem.

Poate nu suntem de fiecare dată de acord cu ei, poate ni se par uneori cam naivi, poate senili alteori, poate-i considerăm, în sinea noastră, triști cavaleri ai unei cauze pierdute.
Poate, inconștient, ne înfurie faptul că ei sunt mărturia vie a ceea ce noi vom deveni, căci inexorabil, timpul nu iartă și noi suntem bătrânii de mâine.  Dar de aceea cu atât mai mult trebuie să le respectăm „bătrânilor noștri” îndârjirea de-a exista, și să le recunoaștem voința cu care-și duc misiunea până la capăt, că să ne lase nouă moștenire – visul vieții.

În această viață agitată trebuie să ne găsim vreme să ne gândim la ei. Câte modele, multe nu mai sunt, au însemnat în adolescență noastră exemple de curaj, demne figuri ale urbei în care am trăit, sau în lumea în care locuim azi, personalității care impun respect și apreciere. Și, dragi bătrâni, după ce Marea Trecere de care fiecare suntem datori se va fi-mplinit, întru voia Celui de Sus, cântărind singurătatea, înarmați cu amintirea voastră, cei tineri, vor rosti, la sfânta chemare, în numele vostru: „Prezent!”.

Și vor porni, la rândul lor, spre marea biruință înarmați cu sfaturile și modelul vostru de o viață până când și ei vor devenii „bătrânii noștri”.

Curaj, dragii noștri seniori neînfricați, noi cei dragi vouă nu vă vom uita urmele![1]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *