O nouă acțiune de distribuire de alimente pentru veteranii de război și văduvele acestora

Militari ai Batalionului 1 CIMIC (cooperare civili-militari) din București distribuie, în perioada 12-15 aprilie, 500 de pachete cu produse alimentare de strictă necesitate, oferite de către Mega Image, pentru veteranii de război și văduvele acestora din județele Iași, Dolj și Mehedinți.

Aceasta reprezintă cea de-a treia misiune de asistență umanitară desfășurată de militarii din Capitală în beneficiul persoanelor aflate în dificultate în diverse zone ale țării.


* * *

Batalionul 1 CIMIC (CIMIC = civil – military cooperation) este o unitate militară unică în Armata României, aflată în subordinea Statului Major al Forțelor Terestre și specializată în domeniul cooperării civili – militari.
Batalionul a fost înființat în anul 2001, iar în cei nouăsprezece ani de existență, militari din cadrul unității au participat la mai multe misiuni internaționale în Afganistan, Albania, Angola, Bosnia, Coasta de Fildeș, Congo, Georgia, Irak, Kosovo şi Sudan.

Activitățile de tip CIMIC contribuie la realizarea și dezvoltarea cadrului de cooperare între instituția militară, autorități centrale și locale și populația civilă, iar misiunile principale includ coordonarea în vederea înlăturării efectelor produse în urma dezastrelor naturale sau industriale, acordarea de sprijin (asistență) autorităților civile, participarea în cadrul operațiilor de sprijin al păcii și sprijinul activităților privind protecția civilă.

Biroul presă

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *