31 mai – Ziua Geniştilor Militari

Prima unitate de geniu din Armata României a fost înfiinţată la 31 mai 1859, data la care domnitorul A.I. Cuza punea rezoluţia “Se încuviinţează” pe raportul nr. 1902 înaintat de Guvernul Moldovei, prin care se cerea aprobarea constituirii şi întreţinerii unui batalion de geniu, necesar pentru “înaintarea lucrărilor publice”.



Cu acest prilej,  Asociatia Militarilor Participanti in Teatrele de Operatii A.M.P.T.O. vă felicita pentru stăruinţa, abnegaţia şi modul bărbătesc în care v-aţi îndeplinit sarcinile atat in tara cat si in misiunile internationale.

Prezenţa dumneavoastră în teatrele de operatii a adus respectul aliaţiilor şi al comunităţii internaţionale, atât pentru faptul în sine de a fi prezenţi la această operaţie, cât şi pentru felul în care v-aţi demonstrat profesionalismul, măsura în care aţi colaborat cu militarii altor naţiuni şi cu populaţia civilă din zonă.

Participarea dumneavoastră la aceaste misiuni, precum şi prezenţa colegilor dumneavoastră în alte teatre de operaţii din afara teritoriului naţional, face parte din responsabilităţile care decurg din statutul României, de membru respectat al comunităţii europene şi euroatlantice.

Profesional şi operaţional, dumneavoastră v-aţi făcut datoria cu prisosinţă.

Aţi demonstrat, încă o dată, că sunteţi adevăraţi ambasadori ai prieteniei, prin cultivarea spiritului camaraderesc şi al bunelor relaţii cu partenerii noştri.

Vă mulţumim pentru eforturile depuse şi felul în care aţi acţionat sub drapel, în afara ţării, contribuind efectiv la promovarea României în lume şi la confirmarea demnităţii sale de ţară membră a Alianţei Nord-Atlantice şi a Uniunii Europene.

Românii TREBUIE sa stie că integrarea ţării noastre în marea familie a Europei şi în structurile euroatlantice, se datorează în mare măsură şi dumneavoastră, militarilor.

Folosesc acest prilej pentru a vă transmite şi să vă asigur că atât dumneavoastră, cât şi întreaga Armată Română, veţi avea, în permanenţă, în noi Asociatia Militarilor Participanti in Teatrele de Operatii – A.M.P.T.O., un susţinător necondiţionat si un sprijin real, atat pentru dumneavoastra cat si pentru familiile dumneavoastra!

Presedinte

 Asociatia Militarilor Participanti in Teatrele de Operatii A.M.P.T.O.

Col. Justitie (r.)

Constantin SIMION



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *